Eu și Freya, distracţie dar şi muncă în parc.
După ceva timp…
Același cățel deștept și vesel, King, mi-a făcut azi pocinogul. Pur și simplu nu a mai vrut să meargă! Se așezase în fund și se uita la mine: să vedem ce o să faci acum?
Am încercat cu rugăminți, scărpinături, recompense, m-am uitat urât la el, l-am tras de lesă, nimic! Pur și simplu, el își… perfecționa comanda "șezi". Ei bine, am stat un sfert de oră pe stradă dupa el, în condițiile în care era un frig de crăpau pietrele – nu i-a păsat!
Până la urmă habar nu am cum am reușit să-l urnesc, așa că ne-am continuat drumul, el foarte mandru – nu se știe de ce…
King, prima zi de dresaj
Azi am inceput dresajul cu un nou cățel, un pui de pitbull pe nume King și, ca de fiecare dată, rămân profund impresionat de inteligența și încrederea de care dau dovadă fiecare din acești căței. Să fii atât de mic și să fii nevoit să asculți și să respecți pe cineva pe care abia l-ai cunoscut sau pe care îl vezi prima dată….
Și totuși ei o fac. Se lasă cu totul în mâinile noastre să-i modelăm, fiind obligați să învețe atâtea lucruri noi de care noi avem nevoie, unele chiar total împotriva instinctelor lor de animale. Pentru că asta sunt, chiar dacă nouă ne place să credem că le-am modificat total natura.
Oricum, un cățel vesel ca el mai rar… Aleargă, dă din coadă șmecherește, sare, latră la alți căței – într-un cuvant, impresionant! Și în doar 45 de minute a învățat să meargă liniștit în lesă (aproximativ) și comanda "șezi"; poate nu-i totul perfect dar mai este timp (și, oricum, cine e perfect?).
Cine o vrea pe Carina?
Carina este membru temporar al familiei, până îi găsim un stăpân. Dacă îţi plac animalele şi în special câinii, ce zici, nu vrei să-ţi iei un bulldog englez? Pentru detalii, pagina de contact!
Poze cu Freya
Pentru că am pus site-ul online, am strâns câteva poze din calculator şi am început să le adaug în jurnal.
Le voi pune şi descrieri, dar acum sunt pe fugă…